Ai simțit vreodată că ceva e în neregulă cu tine, dar nu știi ce anume? Oboseala cronică, schimbări bruște de greutate, iritabilitate… S-ar putea să fie de vină glanda tiroidă. Vezi mai multe aici despre ea!
Tiroida e o glandă sub formă de fluture – probabil nu există medic endocrinolog care să o descrie altfel, căci chiar așa arată. Este o glandă situată la baza gâtului, în partea din față, și este întocmai dirijorul întregului tău organism, fiind responsabilă de producția hormonilor. Hormonii, pe scurt, influențează fiecare celulă, țesut și organ; tiroida este, așadar, ca un termostat al corpului. Reglează metabolismul, energia, temperatura și chiar starea ta de spirit.
Atunci când tiroida o ia razna, pot apărea diverse boli, dintre care două sunt foarte comune: hipertiroidismul, dar și hipotiroidismul despre care poți să vezi mai multe aici.
De ce sunt afecțiunile tiroidiene greu de depistat?
Multe afecțiuni tiroidiene sunt confundate cu cele psihologice. Iată două exemple:
- Tiroida leneșă (hipotiroidism) și depresie
- Tiroida hiperactivă (hipertiroidism) și anxietate
Mulți oameni cred că e vorba de stres, vârstă sau că pur și simplu „așa sunt ei”. Practic, ignoră simptomele sau aleg alte căi de tratament care nu dau roate (cum ar fi terapia în cazul depresiei cauzate de hipotiroidism) din cauză că nu rezolvă problema reală.
O simplă analiză de sânge poate dezvălui problema și, de multe ori, tratamentul poate schimba radical calitatea vieții.
Bine de știut: Hiper și hipotiroidismul au două legături strânse cu boala Graves și respectiv, boala Hashimoto. Ce sunt acestea? Discutăm mai jos despre ele.
Simptomele hipertiroidismului:
- Anxietate, iritabilitate și stare constantă de grijă
- Mâini tremurânde
- Palpitații
- Scădere în greutate, chiar și cu un apetit crescut
- Intoleranță la căldură și transpirație excesivă
- Oboseală și slăbiciune musculară
- Insomnie
- Diaree
- Schimbări ale ciclului menstrual
- Disfuncție erectilă și libido scăzut
Simptomele bolii Graves pot avea niște manifestări mai specifice, cum ar fi:
- Oftalmopatia Graves: Ochi bulbucați, iritați, cu senzație de presiune sau durere
- Sensibilitate la lumină
- Viziune dublă sau încețoșată
- Pleoape umflate
- Piele roșiatică, cu aspect de coajă de portocală (rar) pe tibie și picioare
Simptomele hipotiroidismului:
- Oboseală, letargie sau lipsă de energie
- Creștere în greutate inexplicabilă
- Sensibilitate la frig
- Modificări ale pielii/părului/unghiilor:
- Piele uscată, aspră, palidă
- Căderea părului, păr uscat, subțire și fragil
- Unghii fragile și casante
- Constipație cronică
- Probleme cognitive și de dispoziție:
- Ceață mentală
- Depresie, apatie, lipsă de inițiativă
- Vorbire lentă
- Dureri musculare și articulare
- Modificări ale ciclului menstrual
- Gușă
Spre deosebire de boala Graves, boala Hashimoto nu are simptome fizice atât de ușor de depistat, decât în cazurile severe, când gușa se poate umfla excesiv. Este, practic, versiunea mai severă a hipotiroidismului.
Oricare dintre aceste boli sunt ereditare și apar, de obicei, după 30 de ani, deci discută cu părinții tăi și află din timp dacă este cazul să-ți faci o programare la Clinica Hereditas pentru a obține un tratament sau să-ți faci analize la sânge la Laboratorul Hereditas, pentru a prinde problema din zbor. Multă sănătate!
Contact:
Telefon:+40 330 408 407
Email: office@clinica-hereditas.ro